ULTIMUL POET
(muzica: Bârcean Călin; versuri: Serghei Esenin/trad. G. Lesnea

Sunt ultimul poet cu satu-n glas,
Podeţ umil de scânduri în cântare,
Fac liturghia mea de bun rămas,
Mestecenii, cădelniţând frunzare.

Cu flacără de aur, ca un semn,
Îmi ard făclia din trupeasca-mi ceară;
Şi răguşit, al lunii ceas de lemn
Mi-o bate pentru cea din urmă oară.

Curând veni-va oaspete de fier,
Pe-albastru câmp, poteca o va-nfrânge.
El, lanul de ovaz, muiat în cer,
Cu mâinile lui negre, îl va strânge.

Cântările-mi nu pot trăi cu voi,
Ne-nsufleţite palme, reci, străine!
Doar spicele şi caii din zăvoi
Or să tânjească veşnic după mine.

NU E TIMP
(muzică: Marian Draghia; text: Călin Bârcean/Marian Draghia)

Dimineaţa sari, ceasul te-a trezit
În oglindă-ţi laşi chipul adormit
În troleu te-arunci, de-o bară te ţii
Nici nu mai observi zorile de zi!

Nu e timp, nu e timp de nimic!

La servici găseşti ce-ai lăsat de ieri
O cafea aştepţi şi încerci să speri
Zarvă mare iar se analizează
Te întrebi cum poţi, dar ce mai contează!

Îndoit de stres, lucru-ai terminat
Fugi iar la troleu ca un apucat
Acasă ai ajuns, nevastă, copii,
Ziar, televizor, s-a dus încă o zi!

BUCHET DE REVERII
muzica: Marian Draghia/Călin Bârcean
text: Marian Draghia/Călin Bârcean

Peste rouă
striga un foc arzând albastru spre argint, uşor
Către iarba
care-ascunde totul până-am să te simt în zbor

Haide, haide, haide hai să trecem puntea
Haide, haide, haide hai, să ne-nălţăm
Vino, vino, vino-acum, vino iubito
Îţi ofer dac-ai să vii un buchet de reverii.

Puful galben
peste pajişti moi de verde tremurând, în zbor
Stropi de viaţă
din pământul serii drumul lăcrimând uşor.

Haide, haide, haide hai să trecem puntea
Haide, haide, haide hai, să ne-nălţăm
Vino, vino, vino-acum, vino iubito
Îţi ofer dac-ai să vii un buchet de reverii.

Curg aievea
mii de gânduri de la mine înspre zi uşor,
Din furtuna
întâmplării care vrea şi ea să vii în zbor.

LA DRUM
muzică şi text: Călin Bârcean

La drum, iubito, suntem duşi
Trăsura nu mai are uşi
Când i le pun – mă tot întreabă –
În fond, la ce atâta grabă?

Şi tu, care ştiai prea bine
Că vreu să plec la drum cu tine
De ce n-ai pus pe vizitiu
Să mă-nştiinţeze că-i târziu!

Că secolul prin care eu
Merg cu trăsura teleleu
Nu prea se dă jos din maşină
Deci clar, e secolul de vină!

Nici vorbă cum că eu aş fi
Răspunzător de nebunii
E secolul, sau poate veacul
El este carul, tu eşti acul...

Şi eu în fine, scos din grotă
Nu sunt decât o papiotă
Dusă-n trăsură de-un birjar
Prin veacul care este car.