Pragu' de Sus s-a format la Timişoara, în primăvara anului 2003, în urma unui afiş lipit în faţa Căminului 4 din Complexul Studenţesc. Marian Draghia (chitară) şi Constantin Borozan (tobe), căutau bas şi voce. Astfel, alături de Călin Bârcean a venit şi Costel Răsuceanu, cei doi cântand până atunci împreună în diferite formule la Deva. S-a început lucrul cu entuziasm, piesa “Buchet de reverii” fiind una din primele melodii marca “Pragu’ de Sus”. Pe lângă „Buchet de reverii”, trupa a continuat un proiect mai vechi al lui Călin Bârcean, conturându-se astfel albumul “Decupaj Sonor”.

Toamna anului 2003 îi găsea pe cei patru în studioul lui Vlady Cnejevici din Bucureşti. Albumul a fost finalizat după mai bine de un an, în condiţii financiare minime. Chiar şi fără producător, discul a fost difuzat de Radio România Actualităţi şi de unele radiouri locale (Timişoara, Iaşi, Reşiţa, Bucureşti). În tot acest timp, odată cu lărgirea repertoriului şi înmulţirea apariţiilor publice, “Pragu de Sus” şi-a consolidat statutul de trupă. În iunie 2006, Costel Răsuceanu s-a retras din formaţie, deoarece era singurul membru care nu locuia în Timişoara. Postul de basist a fost preluat cu brio de Flavius Misarăş, alături de care trupa a înregistrat melodia “La drum”. Piesa a intrat pe radio în 2007, după ce Vlady Cnejevici a făcut ultimele aranjamente de studio.

În 2008, Pragu’ de Sus a imprimat un nou album tot alături de Vlady Cnejevici. La piesa “Nimeni, nimeni”, de menţionat încă două colaborări de excepţie: Mircea Baniciu (vocal) şi Horea Crişovan (chitară). În anul 2009 al doi-lea basist părăseşte trupa. Invocând motive personale, Flavius Misarăş îi lasă locul mai tânărului Andrei Comşa. Alături de Marian Draghia, Andrei cântă şi în trupa Rockabil - un proiect rock al chitaristului de la Pragu de Sus.

În mai 2009, Pragu de Sus filmează pe scena Porto Arte împreună cu Mircea Baniciu un videoclip pentru piesa ”Nimeni, nimeni”. In toamna aceluiasi an, se lanseaza albumul "Ultimul Poet", printr-un concert extraordinar alaturi de muzicieni importanti ai scenei timisorene: Bujor Hariga, Horea Crisovan si Victor Miclaus. Pragu’ de Sus concertează în cluburile din Timişoara şi din ţară, la festivaluri în aer liber sau la diferite evenimente private. Repertoriul trupei cuprinde atât compoziţii proprii, cât şi cover-uri pop-rock (româneşti sau Eagles, Creedence, Smokey, Clapton etc).

“Folkul de la Porto Arte” e un proiect demarat la începutul anului 2008 de Călin Bârcean şi Marius Ştefan, cel care a schimbat faţa vechii terase Vaporul din centrul Timişoarei. Călin a susţinut săptămânal concerte folk în vaporul numit de acum Porto Arte. În acest fel, Timişoara are şi opţiunea FOLK LIVE activată! S-a format un public avizat, tânăr, cu prezenţe regulate la concerte. Călin Bârcean a reuşit să invite nume mari ale folkului românesc şi chiar să cânte în spectacole inedite alături de Mircea Vintilă, Mircea Baniciu sau Ducu Bertzi.

Proiectul continuă şi în 2010, cu folk live în fiecare sâmbătă!
Oferim VACCIN GRATUIT ÎMPOTRIVA CRIZEI ... DIN SUFLET, la FOLKUL de la PORTO ARTE!
blog


17.04.2010 - concert Pragu' de Sus la Porto Arte Timisoara, ora 21, intrarea 10 lei, rezrvari si informatii la 0728 893 331.

22.04.2010 - concert Pragu' de Sus la Iron City Bucuresti, ora 21

23.04.2010 - concert Pragu' de Sus la Gyuri's Pub Bucuresti, ora 21